Filmele mele

Un domn zăcea pe un scaun, cu piciorul imobilizat şi ciupea din cotidianul banal al vecinilor. Banal pe dracu, căci vizavi un nemernic ierta de păcate pe cineva. Hitchcock l-a pus pe James Stewart să demaşte crima, cu piciorul în ghips cu tot. S-a întâmplat în Rear Window. Tot Stewart are ameţeli provocate de înălţimi în Vertigo. L-a chinuit acelaşi Hitchcock. Bătrânul sadic l-a luat în colimator şi pe Cary Grant, un dandy de primă speţă, să fie hărţuit de toate agenturile secrete reale sau virtuale din North by Northwest sau să fie alergat aşa aiurea prin To Catch to Thief. Şi acelaşi moş al nostru plin de mistere provoacă în Psycho cea mai uimitoare scenă văzută vreodată în filmele de groază. Era undeva sub un duş. Scurt şi cu efect. Iar peste un sat ameţit de linişte trimite neşte Păsări ca să îi ţină companie...

O drezină scapă cu chiu de vigilenţa unor gardieni fioroşi. Şi merge drezina aia cu trei speriaţi spre Zona plină de speranţe. Erau o Călăuză şi doi ciudaţi. Aşa a vrut Tarkovsky. Un vecin de-al lui de neam, Mihalkov, şi l-a imaginat pe Oblomov, un boiernaş de ţară dărâmat de o lene profundă.
Undeva în Siberia, într-un sat oarecare, s-au întâmplat multe pe parcursul a 6 decenii: crime, intrigi, revoluţii, sistematizări gândite de comunişti etc. Asta i-a trecut prin cap lui Koncealovsky când a vrut să facă Siberiada. Iar un domn, pe nume Elem Klimov, a copt o chestie incredibil de violentă în Idi i Smotri. Horror sovietic, nu alta. Nu pot să îl uit pe anticul Eisentein cu al său Crucişător Potemkin sau pe proletcultistul Dovjenko, tăticul lui Tarkovsky în ale filmului.

În Suedia s-a născut un ins care a stors creierele conaţionalilor şi tuturor cinefililor. Ce a vrut el, Ingmar Bergman, de la noi? Să ne dăm cu presupusul la o partida de şah jucată de un onorabil cavaler cruciat cu Moartea în A Şaptea Pecete, să fim părtaşi la un război ciudat în Ruşinea şi să ne baricadăm în minţile pline de dileme ale unor personaje diverse din Tăcerea, Persona, Ora Lupului. Ca să nu mai zic de barbarismul unui popă infect din Fanny şi Alexander.

În Japonia se dădeau lupte după lupte. Şapte Samurai au făcut istorie într-un cătun. O sosie (Kagemusha) a râvnit prea mult de la viaţă. Un împărat a fost lucrat de neşte urmaşi nedemni în Ran. O Fortăreaţă ascunsă a salvat o mândră odraslă de stăpânitor de la furia oarbă a unor netrebnici. Şi aşa mai departe. Jos pălăria în faţa lui Kurosawa! Să amintesc totuşi Visele lui, ploaia interminabilă din Rashomon şi feeria ecologică din Derszu Uzala.


Tot un violent remarcabil a fost Kubrick. Neşte cretini de doi bani îşi fac de cap prin Portocala Mecanică. Dar sunt mici fleacuri pe lângă mizeria unui sistem. Un nebun dat dracului, Jack Nicholson, îşi terorizează familia în The Shining. Urletul Jooooooooooooooohnyyyyyyyy îţi sechestrează frisoanele. Iar Full Metal Jacket e, cred, cel mai elocvent film despre Vietnam.


Muzica superbă a lui Nino Rota răsună în filmele lui Fellini. Fără ea farmecul nu ar fi fost acelaşi. În aceste condiţii poţi să faci un film când nu ai inspiraţie, nici măcar la titlu. Ce naiba semnifică 8 1/2? Doar că e al 8-lea film al maestrului plus o jumătate. Marcelo Mastroianni transpune angoasele de intelectual plictisit şi ciufut ale maestrului Fellini în La Dolce Vita. Iar în Oraşul Femeilor toate obsesiile legate de frumoasele lumii. Este o Italie visătoare, comică şi fantastică. Italia reală se observă în La Terra Trema lui Visconti. Sicilia, pescari, nedreptăţi sociale. Italia profundă, săracă şi brută o joacă un francez, Alain Delon, în Rocco şi Fraţii Săi, al aceluiaşi Visconti. Italia nobilă şi noua Italie burgheză, grandoare şi decădere, fast şi idei noi, sunt văzute de ochii trişti, dar demni, ai lui Burt Lancaster în Ghepardul. Italia rurală, plină de farmec, plină de invidii, de vise, de orgolii, de dezamăgiri şi de final de epocă o are în minte urmaşul lui Fellini, Giuseppe Tornatore. Cum s-a prăvălit în neant singura distracţie nobilă din piaţa mare - Cinema Paradiso, devenită apoi Nuovo Cinema Paradiso, şi într-un final o ruină? Cum umblau băieţii de 15 ani după Malena pe străzi ca să îşi pună în valoare visele erotice prin praful unui orăşel plin de muieri invidioase?

Un înger sau diavol căsăpeşte de emoţii o familie de burghezi în Teorema lui Pasollini. Antonioni concepe în Blow-Up un fotograf săturat de fiţele manechinelor de doi lei. Pozarul în cauză se abate de la firesc şi descoperă o biată dramă petrecută într-un parc. Finalul filmului este de-a dreptul incredibil, cu neşte mimi care redau o partidă de tenis.

Spaniolul răzvrătit Luis Bunuel are treabă multă cu obsedaţii, îndrăgostiţii de tot şi toate, chiar dacă e vorba de neşte simpli pantofi sau de o femeie adorabilă aflată la o vârstă matusalemică. Băşcălie cât cuprinde în Şarmul Discret al Burgheziei, surprize şi absurd la kilogram în Fantoma Libertăţii şi El Angel Exterminador sau roman picaresc în Calea Lactee.

Filmul pe care l-am văzut de cele mai multe ori a fost O Lume Nebună, Nebună, Nebună... E o goană acolo demnă de o cauză mai bună. Totul a pornit de la un muribund care a vândut un pont unor indivizi cum că în parcul din Santa nu ştiu care se află o comoară, sub un mare W. Nebunie totală a fost în Petrecerea perfectă iar personajele principale au fost Peter Sellers, care juca rolul unui indian bătut în cap, şi un chelner antologic. Dracul ăla de Sellers s-a zbătut în fel şi chip în Dr. Strangelove să facă faţă unui viitor război mondial declanşat de un general scăpat de la o Bălăceanca americană.

Deşertul american, vestul său sălbatic şi nebun, pistoale cu şmecheri în dotare sunt cu duiumul în lumea lui John Ford, de la Diligenţa la Omul care l-a Ucis pe Liberty Valance. Bătrânul John Huston a dibuit un Şoim Maltez, neşte ciumeţi în căutarea Tezaurului din Sierra Madre sau a vorbit despre Viaţa şi Timpul Judecătorului Roy Bean sau despre un Bărbat care a Vrut să Fie Rege.

Neşte ochi albaştri au străpuns iremediabil deşertul Arabiei. Capul care îi găzduia aparţine lui Peter O'Toole, un personaj care l-a jucat pe Lawrence al Arabiei. Cică e cel mai tare rol din cinematografia de oriunde şi de oricând. Ader la idee. Nu pot să uit că acest O'Toole a salvat un film, Becket, pentru că aşa l-a dus pe el creierul bogat. Şi tot el, a zburdat în fel şi chip în rolul unui nazist oribil, ce pleonasm!, în Noaptea Generalilor.

Jurnalist fiind, mă rog, aşa am impresia, respect cu plecăciune Toţi Oamenii Preşedintelui, film unde Robert Redford şi Dustin Hoffman demască afacerea Watergate din postura ziariştilor Woodward şi Bernstein. Că tot am adus vorba de Redford, nu pot sări peste peisajele pline de sălbăticie din Jeremiah Johnson sau peste celebrele cupluri de borfaşi pe care le-a făcut cu Paul Newman în Butch Cassidy and The Sundance Kid şi Cacealmaua.

Iar de pe aici de pe la noi, înclin capul cu un mic gest de gratitudine în faţa aventurii fără seamăn a tovarăşilor Caragiu, Cotescu şi Moraru în Deltă în căutarea unui peşte mare în pompos intitulatul film Operaţiunea Monstru. Şi în faţa minunăţiei Secretul Armei Secrete a lui Alexandru Tatos. Oare mai ştie cineva de acest film?