Podul Rialto, în toiul nopţii

Undeva în Veneţia...

O mare surpriză - insula Burano

Pe o insulă aflată la doi paşi de Veneţia neşte pescari şi neşte dantelărese s-au iubit foarte mult. Din această iubire a lor a ieşit un sătuc colorat. Şi extrem de surprinzător:

Sunt neşte canale pe acolo, copii la scară mai mică a celor din Veneţia:

Stăpânul locului a vrut musai să atragă atenţia că intrarea asta e totuşi "proprietate privată":

Centrul nu se dezminte - o Italie rurală veritabilă:

El e Galuppi "dello Buranello" (Măria sa Google ştie mai multe despre personaj):

Pe undeva prin centru se află Muzeul Dantelei:

Dantela este simbolul insulei Burano. Astăzi, cică, chinezii fac o concurenţă acerbă la faţa locului. Din această cauză e cam greu pentru un turist să facă o alegere bună.

La Burano, ca şi la Veneţia, în cartierul Castello, localnicii nu au nicio problemă în a-şi plasa rufele în văzul tuturor.

Insula Burano văzută din larg. După cum se observă clopotniţa bisericii este serios înclinată. (Apropo, chestiile astea înclinate sunt cu duiumul în Italia. Turnul din Pisa nu e singular, dar e cel mai marketizat.)

Alături de Burano se află insula Torcello. Ce se vede este basilica bizantină de secol VII, reconstituită cinci sute de ani mai târziu:

P.S. Bănuiesc că Burano este destul de vioi dar eu l-am găsit amorţit de-a binelea pentru că am ajuns acolo chiar în ziua de Crăciun.

Iarnă la Veneţia

Iarna la Veneţia e foarte frig, bate scirocco ăla ca disperatul, e ceaţă dar sunt şi zile superbe. Fără buze crăpate şi oase îngheţate nu scapi.

Oraşul nu se poate descrie. S-au chinuit alţii cu minte multă şi nu cred că au cuprins toată vraja de acolo. Deşi imaginea Veneţiei este foarte comună de prin poze, din povestiri, din filme şi mai ştiu eu de pe unde, locul te pătrunde până în profunzimea moleculei doar dacă ajungi să te bâjbâi prin canalele alea sau prin gangurile şi coclaurile labirintice.

Crăciunul la Veneţia pare cam discret pentru că amprenta cotidiană este mult mai puternică. Milioane de măşti şi suveniruri, porumbei, turişti care încotro (asiaticii sunt chiar enervanţi!), gondole, magazine de fiţe etc. Ceva, ceva luminiţe, un Buono Natale, vreo doi-trei Moşi sau brazi pe ici pe colo.

Coloana vertebrală a Veneţiei este Canal Grande:

Cel mai faimos pod de peste Canal Grande, Rialto. Cândva de lemn, Rialto a fost reconstruit şi azi e mult mai solid:

Bijuteria bijuteriilor - Basilica San Marco. Marco ăsta e de fapt evenghelistul Marcu. Când erau veneţienii mari şmecheri pe mări au "recuperat" moaştele personajului din Alexandria egipteană. Dacă îi întrebi pe egipteni (arabi) îţi spun că Marcu a fost "furat".

Alături se află Palatul Dogilor:

Vis-a-vis se zăreşte San Giorgio Maggiore, cuprinsă de ceaţă:

Aşa arăta Puntea Suspinelor acu două zile (se restaurau clădirile lăturalnice):

În piaţa San Marco se găseşte o cafenea celebră - Florian. Nici nu vreau să mă gândesc ce preţuri sunt pe acolo...

Pe toate coclaurile găseşti aşa ceva:

Prin ganguri, printre crâşme. Peste tot "serviciile" sunt trecute în nota de plată şi variază de la caz la caz. Cel mai des întâlnit este 12%.

O vitrină inspirată copios din Salvador Dali, care, culmea, nu era italian:

Veneţia este plină de piaţete. Multe de tot...

Neşte faţade reprezentative:

Teatrul La Fenice. De fapt e transcrierea italienească a păsării Phoenix. Acest teatru a renăscut de două ori, după neşte incendii. Ultimul, mai acu vreo 10 ani...

Alte teatre:

Un artist local:

Doi domni foarte bine intenţionaţi:

Imagini absolut normale dintr-o urbe anormală:

Thomas Mann, cel cu "Moarte la Veneţia", spunea că gondolele sunt negre ca sicriele.

Dacă o gondolă a crăpat de atâta dat turişti pe ape este reparată pe aici pe undeva:

Un practicant al unei meserii numai la Veneţia întâlnită:

Pe Canal Grande au făcut veneţienii ăia o droaie de palate. Iată câteva:

De pe podul Academiei se vede grandioasa Santa Maria della Salute:

Aceaşi prinsă de pe un vaporetto (varianta locală a autobuzului RATB):

Veneţia are foarte multe biserici, care mai de care mai spectaculoasă.

Într-una din ele era o expoziţie de instrumente muzicale din vremuri serioase, cu duci, nobili, domniţe frumoase... Se auzea un dram de Vivaldi, cu cele 4 anotimpuri...

Alte câteva biserici:

În afară de Canal Grande, pe acolo la Veneţia mai este un canal - Giudecca. Peste Giudecca ăsta este insula cu acelaşi nume pe care putem zări unele chestii interesante:

De la Palatul Dogilor, pe malul apei, se intinde o alee foarte lungă care are rolul de promenadă:

Pe mijlocul apei e vas care cară autovehiculele către singura insulă veneţiană unde sunt acceptate maşinile, Lido:

Departe de tot e Veneţia, în amurg: