Pink Floyd reprezintă absolutul în muzica rock progresivă şi a întregului rock, fie că îţi place fie că nu. Trupa asta nu prea mai funcţionează decât în situaţii rarisime. Din lipsă de perspective pentru o reunire am încercat să îl prind pe capul Pink Floyd-ului, Roger Waters, şi l-am găsit pe 29 martie la Palatul Sant Jordi de pe colina Montjuic din Barcelona.
Chestiunea de mai sus este concepţia arhitectului japonez Isozaki şi are ca dată de pornire a existenţei 1992 cu prilejul Jocurilor Olimpice. Lângă se află turnul de comunicaţii gândit de Calatrava:
La Roger Waters St. Jordi a fost full, cum de altfel nici nu era greu de imaginat. Lumea a venit să vadă întregul The Wall, versiunea 2010-2011.
În cele ce urmează nu o să fie o cronică comentată a concertului ci una făcută după capul meu. Publicul catalan şi grupul de români, dimensionat la vreo 27 de suflete, au reacţionat care cum mai emoţional sau chiuitor. La final lumea a fost împărţită - adulţii au fost satisfăcuţi de o izbândă culturală unică iar grupa celor mai tineri fani (2-4 ani) a căzut la datorie înaintea căderii Zidului. The Wall a fost trecut în revistă aşa cum apare pe albumul din 1979 iar proiecţiile derulate pe zid au fost construite în tehnica 3D de mare efect. Imaginile nu sunt dintre cele mai bune, tehnică rudimentară, deh, dar efortul zic că trebe cinstit, poate cu o Estrella Damm. Nu vor fi suprinse toate momentele pentru că nimeni nu-i perfect în ale reportajului...
Debutul a fost logic cu "In the Flesh?"
Pe "The Thin Ice" am sărit-o, însă nu şi pe "Another Brick in the Wall, part 1/The Happiest Days of Our Lives".
"Mother". Pe fundal apare Roger în culmea tinereţii...
"Goodbye Blue Sky"
"Empty Spaces"
"Young Lust"
"One of My Turns/Don't Leave Me Now"
"Another Brick in the Wall, part 3/Goodbye Cruel World". Zidul a fost complet iar trupa a dispărut în spatele său.
După aproape o oră s-au aprins luminile pentru un intermezzo în timp ce pe ecran au apărut neşte mai mulţi oameni de vază printre care l-am zărit pe Mahatma Gandhi...
"Hey You" şi start la partea a doua...
"Is Anybody Out There?". Undeva în zid se iveşte Waters...
Momentul "Vera/Bring the Boys Back Home" a adus pe zid imaginile regăsirii precum şi victimele inocente din cafturi de tot felul...
Momentul culminat, zic io, "Comfortably Numb". Sunetul a fost la intensitatea maximă graţie chitării...
"The Show Must Go On". 3D-ul îşi face de cap...
"Run Like Hell"
"Waiting for the Worms/Stop/The Trial"
Final!
Un bis scurt, totuşi, cu "Outside the Wall"
Pa!
O parte din martorii români. Iancu în braţele Cătălinei...
Clara...
Gaşca de tricouri făcute la xerox cu 60 de lei...
1 comentarii:
Fain cadou ne-ai facut, Mattash! Rock rules!
Trimiteţi un comentariu